05.09.2012

Rugbistii care au facut furori la Bucuresti


Echipa de rugby juniori 14 a CSS Tecuci
  Performanţa obţinută de echipa sub 14 ani (U14) a CSS Tecuci la rugby ne-a determinat să ne deplasăm pentru a-i urmări la unul din obişnuitele antrenamente şi a-i cunoaşte mai bine. Din lotul de 30-40 de tineri sportivi majoritatea sunt din mediul rural (Munteni, Ungureni, Negrileşti, Cosmeşti, Barcea, Movileni, Umbrăreşti, Gohor) şi doar 2-3 din Tecuci. "Trebuie tras un semnal de alarmă. Ar fi bine dacă părinţii copiilor din oraş i-ar îndruma mai mult spre sport, oricare ar fi el, nu neapărat spre rugby. Prin practicarea unui sport se dezvoltă spiritul de echipă, există efecte benefice pentru sănătate", ne-a spus antrenorul echipei, Genu Popa. În spatele rezultatului deosebit, locul 2 naţional, stau factori diverşi printre care munca, seriozitatea. Rugbiştii au avut antrenamente toată vara la ora 8 dimineaţa. "Cei din Gohor şi din afara Tecuciului în general se trezesc foarte devreme pentru a ajunge la timp", a adăugat profesorul Genu Popa. "La acest circuit naţional de mini rugby am reuşit să obţinem mai mult decât ne-am aşteptat. Am evoluat de la meci la meci ajungând ca după etapele din Constanţa şi Cluj să obţinem aproape numai victorii în faza finală la Bucureşti".
Antrenorul i-a îndemnat să rămână modeşti şi cu picioarele pe pământ indiferent de laudele şi recompensele pe care le vor primi. Florin Milea e căpitanul echipei. Este născut în Barcea dar învaţă la Şcoala Nr. 11, fiind în clasa a VIII-a. Lui Florin i-a rămas întipărit în minte meciul cu Steaua Bucureşti din finală. "A fost foarte greu", a exclamat tânărul sportiv. Trăirile pe care le-a avut ca vicecampion al României la mini rugby le-a rezumat într-un singur cuvânt: "extraordinar". Daniel Dusacovschi, cel care a înscris cele mai multe eseuri (8) în etapa finală de la Bucureşti este elev în clasa a IX-a la Colegiul Naţional Calistrat Hogaş. Daniel este din Ungureni dar are rădăcini poloneze. Odată cu începerea sezonului, rugbiştii echipei CSS Tecuci U14 vor juca pentru U16. Noul director al Clubului Sportiv Şcolar Tecuci, Valeriu Mănăilă, a fost prezent miercuri dimineaţă la antrenamentul echipei, alături de profesorul Vasile Condrache, pentru a-i felicita pe sportivi, asigurându-i că vor avea parte de tot sprijinul dacă-şi vor face datoria în teren.

Echipa de rugby (juniori 14) a CSS Tecuci medaliata la Bucuresti

Antrenament a echipei de rugby impreuna cu antrenorul Genu Popa.

Genu Popa coordoneaza antrenamentul echipei de juniori la rugby din Tecuci

Antrenament asiduu al echipei de rugby (juniori 14) din Tecuci

Directorul Clubului Sportiv Şcolar Tecuci, Valeriu Mănăilă intr-o discutie amicala.

foto de grup al echipei de rugby impreuna cu antrenorii si directorul


Genu Popa, Valeriu Manaila impreuna cu echipa

Genu Popa urmat de echipa victorioasa.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Aici poti adauga comentariul tau. Daca esti anonim , vrem sa te stim si noi. Poate o adresa de e-mail...